Ce nu te ingheata te face mai puternic !

‎"Iubiţi poveştile. Ele nu îşi revelează misterele decât în faţa celor care le iubesc. Şi vă asigur că ascund foarte multe mistere. Oamenii au ascuns în ele tot ce au descoperit vreodată. Aşa se explică de ce Iisus vorbea numai în parabole, de ce Buddha nu înceta să le spună poveşti cu tâlc adepţilor săi."-Osho

E vremea iernii si vremea povestilor cand cei mici si chiar cei mari stau adunati in jurul focului depanand legende si istorisiri .Inca de pe timpul cand eram copil adoram sa intru in lumea magica a basmelor ,acolo unde gaseam o gramada de elemente spirituale care pot fi transpuse cu usurinta in viata reala,acolo unde iubirea nu pierea niciodata.

 Acum eu pot spune ‘’Iubiti povestile caci astfel ele isi vor dezgheta adevarul’’.Si daca tot e iarna m-a cuprins brusc si intens sentimentul de a revedea filmul ‘’Craiasa Zapezilor’’ adaptare dupa povestea de H.Ch.Andersen.Cred ca ultima oara l-am vazut cand aveam vreo 12 ani.Pe atunci ma fascina punerea in scena a povestii si expunerea fortei dragostei.Simteam oarecum ca ma regasesc in personajul Gerdei iar restul personajelor mi se pareau extrem de familiare uitandu-ma in jurul meu .
Evident ca era inevitabil sa nu-mi atraga atentia personajul principal- Craiasa Zapezii,intruchiparea femeii de gheata care crede ca poate obtine orice cu orice pret chiar pana la sufletele pure,afisand o siguranta de sine greu de detronat ca si cand nimic nu o poate dobori,ea insasi fiind de gheata nu mai simtea frigul interior insa toate acestea erau pentru a-si ascunde singuratatea si astfel incearca sa inghete iubirea ( in cazul de fata este vorba de iubirea lui Kai fata de Gerda) crezand astfel ca o poate pastra pentru totdeauna si ca va fi doar a sa.
Gerda exact opusul,fata care prin iubirea sa profunda poate topi florile de gheata de pe fereastra ce ducea spre cea a lui Kai si sa le preschimbe in narcise creand o eterna primavara .
Kai baiatul ce o iubea enorm pe Gerda ajunge sa fie victima inghetarii sinelui prin ciobul oglinzii ce reda exact tot ceea ce era mai rau in viata,moment care se potriveste extrem de bine cu vremurile de acum,oamenii isi uita cu usurinta esenta iar iubirea lor ramane undeva suspendata in timp iar cioburi din acelea se mai gasesc si astazi in cei care nu vad lumina.
Cand Kai este rapit de Craiasa si toti cei ce il cunoasteau spuneau ca el a murit,Gerda isi asculta inima si pleaca in cautarea lui spre tinutul zapezilor pentru a-l regasi exact asa cum il cunoscuse-plin de iubire.
Calatoria Gerdei implica iarasi o gramada de elemente spirituale.Ea trebuie sa treaca prin toate anotimpurile pentru a ajunge la iarna.Primavara ,femeia cu o casa plina de flori care gateste delicatese carora nu le poti rezista,unde e armonie si florile iti canta la fereastra ii aminteste Gerdei de copilaria neimplinita pe care a avut-o prin disparitia timpurie a mamei sale ,tot intr-o zi de iarna.Reuseste sa treaca de acest anotimp abia atunci cand isi da seama ca nu mai este un copil cu un gol in suflet si ca mama sa ii este alaturi in lupta pentru regasirea iubirii.Inainte sa moara mama sa i-a lasat o brosa  cu trei trandafiri.Apare asadar simbolul iubirii si al trinitatii.

Ajunge apoi la printesa numita Vara-intruchiparea delicatetei desavarsite dar si a unei femei extrovertite care poate sa exprime tot ceea ce simte.Vara incearca sa o opreasca pe Gerda la ea incercand sa-i aduca tot felul de printi care mai de care mai fermecator insa toti acestia nu faceau decat sa-i reaminteasca tot mai intens de Kai.
Ajunge in cele din urma rapita de insasi Toamna- exprimata printr-o femeie fugara ,fara inhibitii.Gerda reuseste sa treaca de ea atunci cand isi da seama ca nimic nu o poate opri si ca nimeni nu poate tine departe de Kai nici macar timpul.
Ajunge apoi in palatul de gheata acolo unde il gaseste pe Kai.Acesta isi aminteste de iubirea sa in momentul in care ciobul cazut din inima a reunit piesele de puzzle ce formau oglinda si a reusit sa scrie cuvantul ‘’VESNICIE’’.



Oglinda de data aceasta este simbolul regasirii de sine in care reuseste sa se vada pe el si pe Gerda exact asa cum erau,doua suflete care se iubesc.Asta era tot ce trebuia sa stie pentru ca iubirea adevarata aduce implicit eternitatea.
E tot ce conteaza ca sa poti dezgheta timpul,visele,inimile la fel cum fulgii de nea revin la forma lor initiala –apa,atunci cand ii adapostesti in palma cu caldura.
Voi atasa si o poezie inspirata dupa poveste,  scrisa de o profesoara de religie care pe mine cel putin m-a ‘’incalzit’’.
Va urez iubire si vesnicie de poveste,caci in noi se afla tot adevarul ! Va imbratisez cu drag!Si nu uitati''in focul iubirii şi fierul cel mai tare se înmoaie''.

Crăiasa Zăpezii nu îngheaţă inimi

(poezie inspirată după povestea „Crăiasa Zăpezii", de Hans Christian Andersen)

Pe drumu-nchipuirii, când florile vorbesc,

Şi unde bunătatea-i păstrată în poveste,

Doi copilaşi, de mână, înfruntă ce-ntâlnesc

În calea vieţii line, oprelişti fără veste.

Îngheaţă multe inimi, cum Însuşi Domnu-a spus,

Că în acele vremuri se va răci iubirea;

...Băiatul, dintre dânşii, fără să vrea, s-a dus

Cu Crăiasa Zăpezii, îngheţându-şi menirea.

Fetiţa cea duioasă, l-a căutat cu dor,

Trecând peste ispite, ca peste şerpi în cale,

Şi-a întrebat cu lacrimi, pe orice trecător:

- Nu ştiţi de al meu frate, pe unde umblă, oare?

Nici frumuseţea verii, nici bogăţii de vis

Nu au oprit fetiţa din calea îndrăzneaţă;

Ea căuta băiatul, ştiind că n-a murit,

Că pâlpâie suspinul în inima-i de gheață...

Natura o ajută şi oamenii la fel,

Pe toţi îi îmblânzeşte dorinţa ei aprinsă;

Desculţă, prin zăpadă, călare pe un ren,

Gerda spre Kay goneşte; nu poate fi învinsă.

Luptând cu rugăciune şi lacrimi împletind,

Deznoadă sloiul care a-ncrâncenat băiatul;

Iar drumul lor spre casă, pe aripi de argint,

E drumul bucuriei, cu cel pierdut şi-aflatul.

Crescând, ei nu uitară să mai fie copii,

Cu flori să mai vorbească, cu păsări şi cu toate,

Ştiind că doar aceia (-i scris!) se vor mântui,

Care-n suflet păstrează speranţele curate.

Oglinda urâciunii e gândul nebunesc

Care vede în semen doar răul şi neghina,

Iar cioburi din acelea şi azi se mai găsesc,

La unii care-ncearcă să-ntunece Lumina!

Autor: Prof. Religie Mirela Șova