Monologul unei clipe pe Terra

Nu ma mai intereseaza inceputul pentru ca stiu ca nu exista vreun sfarsit.Traiesc fiecare clipa asa cum este si caut sa o implinesc prin tot ceea ce fac. Ma rog in fiecare zi sa pot oferi ganduri minunate,fapte pe masura si sufletul senin si plin de iubire.Asta e tot ce imi pot dori !Prin asta imi incep rugaciunea. Si ma rog pentru inimi deschise,pentru iubirea din ele exprimata in cele mai profunde cai posibile ,ma rog pentru flori sa se deschida in calea oamenilor fara sa le rupa,ma rog pentru soare sa ne incalzeasca bland,ma rog pentru tot ce este sa ne ajute sa devenim mai buni si sa ne regasim esenta.
Uneori ma scol in lacrimi...de fericire pentru ca exist si am sansa de a fi aici si de a ma darui in esenta mea intregului Univers.Nu mai observ bariera dintre bine si rau pentru ca intervine iertarea,oamenii mi se par frumosi chiar si atunci cand gresesc.Oare gresesc eu privindu-i astfel?Nu stiu ,dar e cel mai sublim sentiment din lume.
Sa iubesti,sa iubesti,sa iubesti tot ce  poate incape in tine. Si daca poate incapea o lume intreaga? Ma intreb cum sa nu o iubesti? Ce sens ar avea intreaga lume daca nu ai iubi? Ce sens ar avea viata daca nu ai trai-o?
Terra...un nume care imi vibreaza pana-n centrul sufletului.Oamenii...animalele...natura...o perfecta manifestare.Nu ma indoiesc nici o clipa de lumina care o emana sau o pot emana.Am incredere  in tot ce este pentru ca stiu ca tot ce este are un motiv pentru a fi- Iubirea .