Lumină

În odaia albă cu parfum de lotuși, o lumină pâlpâia parcă fără încetare . O ademenire menită să nască scântei în suflet. Cu cât mă apropiam mai tare, cu atât mai tare flacăra își făcea simțită prezența , ca un orologiu care anunță un timp nou. Timpul știm mereu când trece dar ironic sau nu, știm și când sosește, mai șters de praf, mai dornic de clipe trăite, mai clar . Cu cât mă apropiam mai tare de acea lumină , cu atât știam că nu aș fi îndrăznit nicicând să mă apropii fără un vis adânc lăuntric , fără ritmul accelerat al inimii, fără să îmi las mângâiată privirea de ninsori și flori . Fără vise, nu cresc flori. Fără vise, nu se mențin flăcările. Fără inimi arzând, nu mai e lumină.