Inspir, expir. Îmi dau seama că nu e doar oxigenul ci și iubirea. Inspir iubirea adânc din bucuria de a o expira mai departe. Astăzi calea mea s-a intersectat cu a unei albine. Da, ați citit corect! Cu a unei albine! Universul mi-a scos-o în cale pentru a avea onoarea de a o ajuta. În marele său curaj de a cutreiera cine știe câte distanțe , câte flori, câte momente, a ajuns într-un spațiu în care licărea o lumină. Mica făptură era atrasă de acea luminită sperând sau crezând cumva că e poarta spre evadare. Dar nicidecum nu era astfel. Uneori tindem să ne îndreptăm spre ceea ce credem că e lumină, că e speranță, că e siguranța unui drum, unui refugiu sau nou început, însă acea lumină e artificială. Nu o întreține decât un sistem fără suflu. Așadar am ajutat minunea numita albină să ajungă spre adevărata lumina și acel moment mi-a fost contemplare și recunoștință căci așa există pentru toți și toate forța suprema care călăuzește și separa adevărul de iluzie. Și dacă atunci când există temeri se spune că e inima cât un purice, în curaj și iubire inima poate e... cât o albină.
Ce frumos 💜💜
RăspundețiȘtergere